Cuprins


Platformă de simulare avansată folosind Ansys

Ansys este un pachet software pentru analiză multi-fizică utilizând metoda elementului finit. Prin intermediul acestuia pot fi simulate modele de structuri mecanice, circuite electrice/electronice, modele CFD (dinamica fluidelor), analize a rezistenței mecanice, durității, elasticității, distribuției de temperatură, distribuției parametrilor de câmp electromagnetic, dinamicii fluidelor sau a altor atribute similare. Calculele necesare simulării pot fi accelerate cu ajutorul GPU-urilor sau pot rula în paralel pe mai multe procesoare.

Cerințe funcționale

Platforma Ansys de simulare avansată pune la dispoziția utilizatorilor săi următoarele funcționalități:

  • Accesarea șabloanelor de mașini virtuale cu mediul de lucru pre-instalat pentru rularea rapidă a simulărilor Ansys pe Cloud
  • Alocarea flexibilă și scalabilă la cerere a resurselor Cloud-ului pentru mediul de simulare Ansys
  • Accesarea șabloanelor de mașini virtuale pre-configurate pentru utilizarea resurselor GPU virtuale în vederea accelerării simulărilor Ansys
  • Încărcarea modelelor complexe dezvoltate local de către utilizatori în mediul de simulare Cloud
  • Rularea simulărilor pe resursele de calcul Cloud pentru modelele complexe pregătite local de către utilizatori
  • Vizualizarea și descărcarea rezultatelor simulărilor rulate în Cloud pe calculatoarele locale ale utilizatorilor

Modelul de date

Platforma Ansys de simulare avansată va utiliza aceleași modele de date ca orice instalare locală de Ansys. Utilizatorii vor dezvolta modelele ce se doresc a fi simulate local, pe calculatoarele lor personale, procesul de creare a modelelor nefiind unul la fel de intensiv din punct de vedere al calculelor necesare ca și procesul de simulare. Odată create, modelele vor putea fi exportate, încărcate în platformă și se va putea utiliza pentru simulare hardware-ul performant existent în Cloud, în locul hardware-ului local mai puțin performant. Datele rezultate în urma simulării vor putea fi vizualizate direct pe Cloud, sau vor putea fi exportate, descărcate și analizate local.

Beneficiari

Beneficiarii platformei de simulare Ansys din cadrul CloudUT sunt proiectele de cercetare și colectivele de cercetare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca. Utilizatorii de servicii Cloud vor putea rula simulări numerice complexe pe hardware performant și vor putea vizualiza și descărca rezultatele simulărilor pentru a le analiza local.

Tutorial: Rularea simulărilor în CloudUT folosind Ansys

Data: 

18 martie 2022, orele: 14:00-15:00 (link Microsoft Teams)
27 ianuarie 2022, orele13:00 – 14:00

Autori: 
Adrian Sabou, Adrian Bojiță, Laurențiu Chiorean

Descriere: 

Tutorialul cuprinde o scurtă trecere în revistă a noțiunilor teoretice legate de simulările din inginerie în contextul Ansys şi demonstrații practice legate de procedura de utilizare a platformei Ansys din CloudUT pentru a rula diverse simulări.

Obiective:

Familiarizarea utilizatorilor cu procedura de utilizare a infrastructurii CloudUT în simulări Ansys care necesită accelerare GPU, dar și spațiu de stocare și putere de procesare mare.

Beneficiari:

Membrii ai colectivelor de cercetare, doctoranzi care doresc să ruleze simulări Ansys.

Planificare/Curiccula:

  1. Simulări în inginerie (noțiuni introductive)
  2. Prezentare demonstrativă – procedura de obținere acces la platforma Ansys din CloudUT pentru rularea simulărilor complexe.
  3. Prezentare practică
    • Configurarea modelului supus simulării termo-mecanice pe mașina locală a utilizatorului.
    • Transferul modelului în infrastructura CloudUT, setarea resurselor de calcul (RAM, CPU și GPU) utilizate în rezolvarea calculului și rularea acestuia în calcul distribuit.
    • Modalități de extragere a rezultatelor și importul acestora pe mașina locală a utilizatorului.
  4. Concluzii.
  5. Discuții și întrebări.

Unde: Microsoft Teams

Înregistrare video: